Berlin, capitala Germaniei, este orașul despre care se vorbește destul de puțin din punct de vedere turistic, dar este un oraș pe care nu trebuie să îl ratezi.
Deși are o populație de 3.6 milioane de locuitori, Berlinul este orașul în care prima și prima dată am fost surprinsă de trafic. Nu știu cum au reușit nemții ăștia să facă, dar nu au cozi infernale la semafoare, au parcări și totul este foarte civilizat.
Apoi m-au surprins clădirile și parcurile. Clădirile sunt mari, robuste, cum era de așteptat. Zona centrală este dominată de astfel de edificii.
Ce trebuie să știți în primul rând când ajungeți în Berlin?
Trebuie să ajungeți în centrul orașului, adică la Alexanderplatz. Toate obiectivele importante sunt grupate aici. Centrul Berlinului este bine legat de toate zonele orașului, așa că indiferent de mijlocul de transport cu care ajungeți în Berlin sigur va fi ușor să ajungeți la Alexanderplatz.
Vă las aici cele mai importante obiective turistice din Berlin, dar în același timp și cele mai frumoase clădiri din oraș, pe care ar trebui să le vizitați.
Știu că datele istorice nu ne ajută foarte mult când suntem în concediu, așa că o să folosesc cât mai puține.
Poarta Brandenburg
Cea mai veche cale de acces în Berlin, este astăzi principalul punct de atracție turistică din oraș. Atât turiștii cât și localnicii folosesc acest loc ca și loc de întâlnire.
Construită în perioada 1788 – 1791, Poarta Brandenburg a preluat modelul de la Acropole din Atena.
A fost considerată simbol al dezbinării atunci când Berlinul a fost împărțit, iar acum este simbolul unificării.
Zidul Berlinului
Construit în anul 1961 și dărâmat în 1989 a împărțit Germania în două, timp de 28 ani. Zidul Berlinului a avut o lungime de 155 km. Acum mai există doar bucățele rămase pe alocuri.
Nu am vrut să caut multe informații despre acest zid înainte să ajung la Berlin (cunoștințele mele erau limitate la ora de istorie și acolo nu s-a discutat despre formă prea mult, sau nu îmi amintesc), așa că am fost extrem de surprinsă. Zidul, un zid puțin mai mare decât un zid obișnuit, dar mult mai mic decât mi l-aș fi putut imagina, este astăzi un loc pe care tinerii își exersează talentul pictoricesc.
Acea graniță terifiantă, o adevărată rușine a istoriei, care a împărțit lumea în două, acum este un zid plin de culoare. Aici multiculturalitatea a învins.
Prin asta, din punctul meu de vedere, nemții au reușit să învingă. Au învins griul, durerea, suferința și lacrimile bunilor și străbunilor lor printr-un mod inedit, prin culoare și voioșie. Au distrus colorând acest simbol și au primit oamenii din diferite culturi cu brațele deschise.
Dacă vrei să vizitezi zidul nu trebuie să alegi un loc anume, bucăți din el regăsești te-a lungul orașului.
Checkpoint Charlie este locul în care se află o cabină (refăcută) în care stăteau soldații, care-i verificau pe oamenii ce treceau din Berlinul de Vest în cel de Est și invers. Tot pe aici aveau voie să treacă și străinii.
Reichstagul
Reichstagul sau Parlamentul Germaniei, este situat în aceiași zonă, lângă Poarta Brandenburg. Se poate vizita o parte din clădire. Turiștii sunt fascinați de domul de sticlă ce se află peste sala de plen și asigură o priveliște minunată asupra orașului.
Insula Muzeelor din Berlin
Insula muzeelor din Berlin este locul care unește cinci, cele mai importante muzee ale orașului. Insula muzeelor a primit din partea UNESCO statutul de membru al Patrimoniului Universal.
Insula adăpostește:
- Muzeului Regal, construit în anul 1830, astăzi Altes Museum (Vechiul Muzeu),
- Muzeul Nou, construit în anul 1859,
- Vechea Galerie Națională, construită în anul 1876,
- Muzeul Kaiserului Friedrich (astăzi Muzeul Bode) construit în anul 1901,
- Muzeul Pergamon, construit în anul 1930.
Catedrala din Berlin
Construită tot pe Insula Muzeelor, Catedrala din Berlin, este cea mai importantă biserică protestantă din oraș. Impresionantă ca formă dar și ca ornamente, Catedrala din Berlin are și o orga impresionantă alcătuită din 7000 de țevi.
Turnul Televiziunii
Un turn, cel mai mare din Europa, cca 365 m, în vârful căruia se găsește un restaurant. Vă imaginați priveliștea asupra zonei, pe care o puteți avea de acolo? Pentru a lua masa la restaurant trebuie programare cu multe zile înainte.
Palatul Charlottenburg
Una dintre cele mai importante clădiri din oraș. A servit ca reședință regală. Este impresionant atât la interior cât și la exterior. De la arhitectură la grădini, totul merită ca acest palat să fie un popas în plimbarea noastră prin Berlin.
Ce îmi place să fac când merg într-un oraș nou?
Să îmi rup din timp și să înțeleg cum trăiesc oamenii acolo zi de zi. Bine, nu pot să îmi fac o idee 100% autentică, dar încerc, cât pot, să pătrund în lumea lor.
Așa că am cutreierat cartiere de locuințe, de la cartierele de blocuri la cele de case din zonele limitrofe. Berlinul a reușit să mă surprindă cu atmosfera sa liniștită și primitoare.
Malurile apei sunt pline de viață. Oameni se relaxează, cântă, stau pe iarbă, vorbesc, zâmbesc. Cei care vor pot alege o croazieră pe apele râului Spree, sau pot doar să se plimbi pe malurile lui.
În weekend este sărbătoarea berii, vrei să te relaxezi, să bei o bere afară, este normal. Este normal să te simți bine, este normal să fii relaxat, doar este weekend. Când zic să bei o bere afară mă refer la afară în parc, pe stradă. Atât timp cât îți vezi de treaba ta și nu deranjezi pe nimeni totul este perfect.
Acest amestec între sobrietatea clădirilor și modul de relaxare al locuitorilor Berlinului m-au făcut să înțeleg mai bine Germania. Neamțul, serios și sobrul, la locul lui, democratic și relaxat, este acel om care atunci când trebuie să facă ceva serios, face, iar atunci când se distrează, se simte liber, dar fără a deranja oamenii din jur, implicit fără a fi deranjat.
O vizită în Berlin este necesară.