Belgrad, legatura dintre vechi și nou, dintre istorie și actualitate parcă niciunde nu este mai bine reprezentată ca aici.
Cu o lungă și tumultuoasă istorie, Belgradul este locul în care nenumarate civilizații și-au lăsat amprenta, iar astăzi este una dintre cele mai vizitate capitale din sud-estul Europei.
Majoritatea acestor urme le găsim în Cetate, locul fascinant care te cucerește de la prima privire, fie că vi spre ea pe calea apei sau pe uscat.
De ce să vizităm Cetatea Belgradului?
Cetatea Belgradului, situată în parcul Kalemegdan, a avut prima piatră de temelie pusă în anul 275 d.H. . De atunci a suferit numeroase modificări.
Construită într-un loc de mare importanță strategică. Pe creasta unui deal aflat în locul în care, din punct de vedere geografic se află granița dintre Câmpia Panonică și Peninsula Balcanică, iar confluența râurilor Sava și Dunare îi stă la poale, este astăzi prinicipala atracție a orașului.
Ce vizităm în cetate?
Pe lângă frumusețea parcului ce înconjoară cetatea ne bucurăm privirea cu armonia de culori pe care o regăsim aici asemănătoare unui tablou de toamnă, dar aici este naturală și este creată de zidurile cetății și mlăstarii de iederă ce au pus stăpânire pe câteva porțiuni.
Tot aici întâlnim și câteva obiective demne de vizitat.
Monumentul Victor, sculptat după izbânda din Primul Război Mondial, stă falnic exact în locul din care avem cea mai bună vedere asupra celor două râuri și asupra Insulei Marelui Război.
Turnul cu ceas, Castrul Roman, Poarta Regelui, Ușa închisorii, Fântâna lui Mehmed Pașa Sokolović, Poarta Defterdar, Poarta lui Karageorges sunt o parte din punctele de interes aflate în partea de sus a cetății.
În cetatea de jos întâlnim cele două biserici: Biserica Ružica și Biserica Sfânta Paraschiva.
Dintre cele mai importate instituții din Serbia aici întâlnim: Institutul pentru Protecția Patrimoniului din oraș, Muzeul Militar și Muzeul de Istorie Naturală.
Un observator public se află în vârful Turnului Desposte din fortăreață.
Grădina zoologică din Belgrad este și ea găzduită în cetate.
Toate acesta puse la un loc fac din Cetata Belgradului unul dintre cele mai importante atracții turistice din Serbia. Iar de la granița de vest a României până aici sunt aproximativ 110 km.
Asa că, este ușor să ne bucurăm de frumusețile aflate în țara vecină.
Foto: Vatau Claudiu