Turiștii sunt de mai multe feluri, dar ne vom opri astăzi asupra diferențelor făcute de costul cazării.
Care turist, prin comportamentul său, duce la creșterea tarifelor la cazare?
Acesta este turistul care nu călătorește mult. Nu știe cum se formează un tarif. Nu înțelege costurile.
I se pare că dacă plătește între 40 lei și 100 lei/persoană/noapte a plătit enorm, nu îi convine nimic, caută toate defectele posibile și imposibile.
De ce să facă asta? Pentru că nu are experiența călătoritului. Nu înțelege exact ce înseamnă unitate de cazare, cumva el se așteaptă să găsească ceva ce nu a mai văzut (manjoritatea chiar nu au mai văzut nici atât), crede că de acei bani se cazează la 7 stele.
În mod firesc, el a plătit o cameră decentă sau 1 pat într-un hostel decent cu paturi supraetajate, cu alte 6 – 8 sau 10 persoane în cameră. Dar el nefiind umblat nu are cum să înțeleagă.
Este cel care are capacitatea să facă poze la toate prizele din cameră și să le trimită prietenilor să vadă câte prize sunt acolo unde se cazase.
Dă căldura la maxim și dacă poate deschide și geamul, că nah „needucația” trebuie să lase dâre.
Nemulțumirile lor legate de check-in și de ce trebuie să prezinte documentele de identitate la cazare sunt desprinse adesea dintr-o lume care nu are nici o legătură cu civilizația.
Ei nu știu că la refuzul sau îngreunarea procedurii de check-in orice unitate de cazare, chiar dacă a fost achitată rezervarea, poate duce la anularea rezervării fără restituirea banilor.
Regulile trebuie citite și respectate! Asta face diferența între un turist fericit, care știe exact ce a rezervat și ce trebuie să primească și un analfabet funcțional care nu înțelege ce rezervă și apoi tot el este trist.
Daca faceți parte din categoria turiștilor: răzvrătiți pe tot ce vă înconjoară la cazare, nu vă convine procedura de check-in și faptul că trebuie să prezentați documentele, plătiți pentru 2 sau 3* și credeți că ați ajuns la 7 * să știți că ori vă autoeducați repede ori veți fi tare nefericiți, iar cei din jur își dau seama cât de neumblat sunteți. Din dorința de a parea deștepți și de a-i impresiona pe cei din jur vă deconspirați.
Așa că, dacă vă treziți și cu banii luați și fără cazare, să nu vă mirați de ce. Lipsa de informații, lipsa de educație, faptul că nu știți să citiți toate condițiile sau să înțelegeți ce citiți când rezervați ceva este posibil să vă coste foarte mult.
Evaluările unităților de cazare
Există evaluări realiste, bazate pe raport calitate/preț, dar și evaluările făcute de analfabeții funcționali.
Exemple:
Camera nu avea ușă de separare. În specificațiile camerei scria: cameră pentru 3 sau 4 persoane.
Nu erau două paturi, era o canapea și un pat. În descriere scria: suită cu pat și canapea extensibilă.
Nu era mic dejun. În descriere scria: unitate de cazare fără mic dejun sau mic dejun contra cost.
Nu aveam lenejerie pentru canapea, era doar pentru pat. Rezervarea fiind făcută pentru 1 persoană.
Și exemplele provenite de la analfabeții funcționali pot continua.
Sunt amuzante, dar analfabetismul asta nu ne ajută ca popor.
Aceste evaluări sunt adesea trecute cu vederea de turiștii experimentați pentru că aceștia știu exact ce caută.
Toate evaluările mici, venite la unitățile de cazare cu care am stat de vorba pentru acest articol au fost de la grupuri de persoane care au îndeplinit urmatoarele condiții: tarif mic/persoană, reticienți la completarea fișelor de check-in, stau peste ora de check-out, gătesc în cameră, își șterg pantofii sau machiajul cu prosoapele din unitate, fac gălăgie, fac rezervare pentru 1 sau 2 persoane și încearcă să se cazeze mai multe, etc.
Cum este turistul umblat?
Este decent, știe exact pentru ce a plătit. Lasă curat în urma lui, sau cel puțin își adună mizeria. Nu se înghesuie niciodată într-o camera cu alte persoane. Respectă orele de check-in și check-out. Are un comportament civilizat. Niciodată, dar niciodată nu se opune proceduriilor legale de check-in pentru ca el știe că așa funcționează lucrurile peste tot în lumea civilizată. Respectă lucrurile, nu trage, nu rupe, nu murdărește, nu vorbește tare, nu dă volumul televizorului la maxim.
Prima variantă pentru a scăpa de acești clienți este creșterea tarifelor. Fapt incorect pentru oamenii de omenie, respectuoși, dar care nu își permit mai mult, dar care sunt de asemenea victimele celor de mai sus.
Ce au început să facă unitățile de cazare? Lista neagră a clienților. Ce este această listă? Este lista cu clienți needucați, aceștia nu vor mai fi cazați în unitățile de cazare deținute de companiile respective.
Dacă sunați insistent la o unitate de cazare și sunteți refuzați sistematic este posibil să fiți pe o astfel de listă. Unele unități vă spun asta, altele nu.
O listă publică a rușinii ar fi tare frumoasă în domeniul acesta. „Minoritățile intelectuale” momentan sunt protejate de GDRP.
Astfel, din cauza pseudo-turiștilor plătim noi toți mai mult. Pentru a evita astfel de clienți tot mai multe unități de cazare își cresc tarifele.
Suntem prea scumpi pentru oamenii ieftini, spun reprezentanții unităților de cazare care au furnizat informațiile pentru acest articol.
În acest context, corect ar fi ca agențiile de turism să aibă obțiunea de a primi evaluări despre oaspeți de la unitățile de cazare. Faptul că un turist problemă merge de la o unitate la alta, creând probleme, nu este un avantaj pentru nimeni.